Cind Adrian Stoica, un cetatean obisnuit din cartierul nostru, mi-a propus sa incepem un proiect amplu de inbunatatire a mediului ambiental, am cugetat o noapte intreaga. Ideea era buna, poluarea era o realitate si dorinta oamenilor de a lupta pentru viata lor era fireasca. Initiativa parea extraordinara. Dar, oare, va avea succes? Eram nelamurit. Prin minte imi alergau tot felul de ginduri tulburi. In fond, pe cine urma sa reclamam noi? Ministerul Transportului, Ministerul Mediului, Primaria, Prefectura, investitorii straini? Numai institutii tari sau monstri sacri. Ce forta avem noi, oamenii din cartier, sa ne batem cu toti acestia? Ce vom cistiga noi, cetatenii de rind, daca ii provocam la trinta pe acesti mastodonti bine organizati si bine finantati ? Nu vom parea noi ridicoli si desueti, cind peste un an sau doi, se va constata ca nu am fost in stare de nimic. Ne vor compatimi prietenii, rudele, cunoscutii. Si ne vor ride in nas dusmanii...
Dupa noaptea aceasta de indoieli, am ramas fara tutun. SI cind am iesit dimineata sa-mi cumpar tigari, mergind pe aleea din fata blocului, pe crestet mi-a cazut …o frunza.“Un lucru banal” vor spune realistii..”O coincidenta de spatiu si timp pentru cele doua miscari” vor spune fizicienii. Pentru mine insa caderea frunzei nu a fost nici un lucru banal si nici o potrivire de timp si spatiu. Pentru mine, frunza aceea ingalbenita de vreme, a fost un mesaj. Un mesaj al naturii moarte pentru natura inca …vie. Copacul acela, care imi strajuia fereastra de cind ma mutasem in cartier, imi ceruse ajutorul. Voia parca sa-mi spuna ca nu o ducea prea bine, ca se usca in fiecare an si murea cu zile, Voia parca sa-mi spuna ca nu vreau sa fac nimic pentru el. Dupa ce, ani de-a rindul, m-a ajutat sa respir mai mult oxigen si a ingitit el tot ceea ce mie imi dauna, adica carbonul masinii mele, al tigarilor mele, al incalzirii locuintei…Imi reprosa parca, subtil, fara vorbe, ca eu aveam indoieli in lupta mea pentru o natura mai curata. Incerca sa-mi spuna ca nu conteaza cum va fi primit demersul nostru, civic de catre autoritati si oameni. Si nu conteaza daca cineva va aprecia vreodata acest efort. El, copacul de la fereastra mea, va sti ca am incercat sa-l ajut. Si va tine minte. Si ma va rasplati. Cu o rasplata mai mare decit imi pot da oamenii. Imi va darui mai departe oxigenul de care am nevoie si va absorbi mai departe carbonul care ma inbolnaveste.
Cind am intrat in casa, am pus mina pe telefon si i-am spus lui Adi Stoica ca ma voi implica activ in proiectul “Oxigen pentru cartierul meu”. El s-a bucurat mult ca suntem deja doi oameni si doi oameni pot face mai mult decit unul. I-am spus ca suntem mai multi si ca toti acestia sunt aliati puternici care ne vor ajuta mereu in lupta noastra pentru un aer mai curat, Adi m-a intrebat cine sunt acesti noi aliati. I-am raspuns sa se uite pe fereastra la copacii din fata casei lui.
Dan Constantin GOLDIS
Presedintele Consiliului Consultativ de Cartier Calea Lipovei
Dupa noaptea aceasta de indoieli, am ramas fara tutun. SI cind am iesit dimineata sa-mi cumpar tigari, mergind pe aleea din fata blocului, pe crestet mi-a cazut …o frunza.“Un lucru banal” vor spune realistii..”O coincidenta de spatiu si timp pentru cele doua miscari” vor spune fizicienii. Pentru mine insa caderea frunzei nu a fost nici un lucru banal si nici o potrivire de timp si spatiu. Pentru mine, frunza aceea ingalbenita de vreme, a fost un mesaj. Un mesaj al naturii moarte pentru natura inca …vie. Copacul acela, care imi strajuia fereastra de cind ma mutasem in cartier, imi ceruse ajutorul. Voia parca sa-mi spuna ca nu o ducea prea bine, ca se usca in fiecare an si murea cu zile, Voia parca sa-mi spuna ca nu vreau sa fac nimic pentru el. Dupa ce, ani de-a rindul, m-a ajutat sa respir mai mult oxigen si a ingitit el tot ceea ce mie imi dauna, adica carbonul masinii mele, al tigarilor mele, al incalzirii locuintei…Imi reprosa parca, subtil, fara vorbe, ca eu aveam indoieli in lupta mea pentru o natura mai curata. Incerca sa-mi spuna ca nu conteaza cum va fi primit demersul nostru, civic de catre autoritati si oameni. Si nu conteaza daca cineva va aprecia vreodata acest efort. El, copacul de la fereastra mea, va sti ca am incercat sa-l ajut. Si va tine minte. Si ma va rasplati. Cu o rasplata mai mare decit imi pot da oamenii. Imi va darui mai departe oxigenul de care am nevoie si va absorbi mai departe carbonul care ma inbolnaveste.
Cind am intrat in casa, am pus mina pe telefon si i-am spus lui Adi Stoica ca ma voi implica activ in proiectul “Oxigen pentru cartierul meu”. El s-a bucurat mult ca suntem deja doi oameni si doi oameni pot face mai mult decit unul. I-am spus ca suntem mai multi si ca toti acestia sunt aliati puternici care ne vor ajuta mereu in lupta noastra pentru un aer mai curat, Adi m-a intrebat cine sunt acesti noi aliati. I-am raspuns sa se uite pe fereastra la copacii din fata casei lui.
Dan Constantin GOLDIS
Presedintele Consiliului Consultativ de Cartier Calea Lipovei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu