sâmbătă, 29 decembrie 2007

Conservarea mediului ambiental in Cartierul Calea Lipovei

Articol aparut in Monitorul Primariei Timisoara Nr. 61 - Decembrie 2007
Investiţii majore în zonă
În Cartierul Calea Lipo­vei, în anul 2007 s-au investit 8.648.000 lei în reparaţii capitale la infrastructură şi diverse amenajări urbane. Suma investită a fost cu 80% mai mare decât în 2006 şi rezultatul a devenit vizibil. În zona de nord a cartierului, între strada I. I. de le Brad şi Borzeşti s-a realizat o reparaţie capitală a infrastructurii. În primul rând, s-au reabilitat sute de metri liniari de reţea termică, pe străzile Perlei, Silistra, str. Verde, arh. Ion Mincu. Au fost asfaltate străzi şi trotuare pe I. I. de la Brad, Perlei, Silistra, Lăutei, Baghetei, Iasomiei, Holdelor, Verde, Stuparilor, Lucerna. În paralel, au fost reparate aleile şi intrările la blocuri şi s-au amenajat câteva parcări în spaţiile dintre imobile. Şi în zona UMT s-au reparat şi asfaltat câteva străzi, în perimetrul Măcin - Babadag – Dobrogea, şi s-a îmbunătăţit iluminatul stradal. În cadrul programului "Timişoara ecologică”, în lunile august şi septembrie s-au amenajat două locuri de joacă - pe strada Irlanda şi lângă complexul comercial Papilla. Dacă facem un bilanţ sumar,constatăm că din cele opt propuneri de investiţii înaintate de către noi Primăriei pentru 2007, şapte au fost realizate integral şi una parţial - amenajarea străzii Copernic – lucrarea aceasta continuând şi în 2008.
Atitudine constructivă
Pentru anul 2008, Consiliul Consultativ de Cartier a înaintat spre aprobare un set de propuneri care vizează atât continuarea reparaţiilor la infrastructură (la sud de str. Borzeşti), cât şi îmbunătăţirea mediului ambiental. Ca urmare a numeroaselor sesizări primite de la cetăţeni, membrii biroului nostru de conducere au ajuns la concluzia că principala problemă în Calea Lipovei este degradarea mediului. Pe lângă reducerea treptată a spaţiilor verzi şi creşterea traficului auto, în cartier a apărut în ultimii ani şi un disconfort generat de mirosul substanţelor organice provenite din zona industrială. Tocmai de aceea, Consiliul Consultativ de Cartier a elaborat un plan local de acţiune care are ca obiectiv diminuarea efectelor poluării de toate felurile: atmosferică, fonică şi terestră. Concret, măsura a fost determinată de studierea Rapoartelor de mediu publicate lunar de Agenţia de Protecţia a Mediului Timişoara. S-a certificat că locuitorii din Calea Lipovei inspiră zilnic concentraţii de dioxid de sulf, dioxid de azot, monoxid de carbon, pulberi în suspensie şi compuşi organici volatili care depăşesc uneori normele admise. Toate aceste noxe provin din ţevile de eşapament ale maşinilor care circulă prin cartier şi din emisiile întreprinderile din zonă. Principalul factor poluator cu efect nociv asupra sănătăţii populaţiei este traficul auto de tonaj greu. Acesta se desfăşoară chiar prin mijlocul cartierului (în lipsa şoselei de centură), adică pe străzile Amurgului, Ialomiţa si Demetriade.

Niciun comentariu: